RSS

Leonardo da Vinci

03 Apr

leonardo23

Leonardo da Vinci (1452-1519) este un artist din Florenţa, unul dintre cei mai mari artişti ai Renaşterii. El este un bine cunoscut pictor, arhitect, om de ştiină, inginer şi sculptor. Profunda sa pasiune pentru cunoaştere şi cercetare a fost cheia spre cunoaşterea artistică şi ştiinţifica în acelaşi timp. Inovaţia sa în pictură a influenţat arta italiană pentru mai mult de un secol după moartea sa. Studiile sale ştiinţifice în anatomie, optică şi hidraulică au anticipat multe dintre descoperirile ştiinţei moderne.

Leonardo da Vinci s-a născut într-un oraş mic din Vinci, în Toscana, lângă Florenţa. El a fost fiul unui bogat notar florentin, numit Ser Piero, care avea 25 de ani atunci când Leonardo a fost adus pe această lume. În acelaşi an în care baiatul s-a născut tatăl său s-a căsătorit cu prima sa nevastă. El nu s-a însurat cu mama lui Leonardo deoarece aceasta a fost probabil fiica unui fermier. Mama băiatului se numea Catarina, numele ei este tot ce se ştie astăzi despre ea.

Pe la mijlocul anului 1460 familia s-a stabilit în Florenţa, unde lui Leonardo i s-a oferit cea mai bună educaţie. El a avansat rapid atât social cât şi intelectual. Leonardo da Vinci era chipeş, perseverent în conversaţie, un bun muzician şi improvizator. Prin 1466 a fost apreciat ca garzone al lui Andrea del Verrocchio. În atelierul acestuia, Leonardo a fost introdus în multe activitaţi, de la pictarea pieselor din altar până la sculptarea unor mari monumente din marmură sau bronz.

În 1472 a intrat în cercul pictorilor din Florenţa, iar în 1476 era încă considerat asistentul lui Verrocchio. În 1478 Leonardo da Vinci a devenit un maestru independent. Primul său angajament a fost să picteze piesele din altar, din capela Palazzio Vecchio. Prima sa mare operă a fost “Adoraţia Magilor” (începută în 1481, dar neterminată). Alte lucrări din tinereţea sa sunt: “Benoise Madonna” (1478), portretul “Ginerva de Benci” (1474) şi “Sfântul Jarome” (neterminat).

Prin 1482, el a intrat în serviciille ducelui de Milano, Ludovico Sforza. În scrisoarea adresată ducelui Milanului Ludovico Sforza spre a-şi oferi serviciile, Leonardo da Vinci îşi dezvăluie în 10 paragrafe problemele de tehnologie pe care le studiase şi pe care era convins că le soluţionase. De altfel, nenumaratele desene, schiţe şi explicaţii aflate în manuscrisele rămase de la el confirmă aceste afirmaţii.Textul scrisorii, deşi limitându-se aproape exclusiv la domeniul ingineriei militare, indică varietatea cu totul neobişnuită a unor asemenea probleme şi soluţii:

“1. Dispun de un tip de poduri extrem de uşoare şi de rezistente, adaptate pentru a fi transportate foarte uşor […] şi altele solide şi rezistente la foc şi în luptă, uşor de ridicat şi uşor de aşezat. De asemenea, dispun de metode de ardere şi distrugere a acelora a duşmanilor.

2. Când un loc este asediat ştiu cum să scot apa din tranşee şi să fac o infinită varietate de poduri, adăposturi şi scări şi alte dispozitive.

3. Idem. Dacă, datorită înălţimii malurilor sau rezistenţei locului şi a poziţiei sale, este imposibil, în timpul unui asediu să tragă folos de pe urma bombardamentului, eu am metode de distrugere a orcărei roci sau fortăreţe, chiar de ar fi construită pe o stâncă.

Leonardo Da Vinci – inventiile unui geniu
Unele din lucrarile lui Leonardo ar fi – Roata motrice, Schimbatorul de viteze, Ciocanul, Ridicatorul de coloane, Mecanismul autoblocant, Rulmentul cu trei sfere, Surubul lui Arhimede, Masina cu autopropulsie si Podul arcuit…

Scrierea in oglinda

Nu se stie nici astazi cu exactitate motivul pentru care Leonardo a adoptat acest gen straniu de scriere, dar se pare ca ii era extrem de usor sa umple pagina dupa pagina in acest fel, insotind randurile cu desene si schite. Oare incerca in acest fel sa se apere de ce care doreau sa ii fure ideile sau isi ascundea descoperirile si intentiile de adversarii sai ? Scria cu mana stanga, si potrivit contemporanilor care au avut sansa sa il vada la lucru perfectionase aceasta tehnica atat de mult, incat nici nu mai folosea o oglinda. Oricare ar fi fost motivul, insemnarile sale au fost greu de descifrat ulterior, mai ales pentru ca Leonardo, ca o masura secundara de siguranta, folosise adesea anagrame si coduri.

Costumul de scafandru

Da Vinci era fascinat nu doar de ideea de zbor, dar si de mare si de posibilitatea ca intr-o zi omul sa se poata scufunda liber in adancurile acesteia, pentru a-i descoperi secretele. Cum nici macar cel mai bun inotator ar fi putut rezista prea mult in adancuri, Leonardo a inventat primul costum de scafandru din istorie. Realizat din piele bine tabacita, dar usoara, avea si o teava prin care se putea respira si era legat la un clopotel, care plutea la suprafata. In caz de pericol, temerarul scufundator putea sa traga de un fir, iar clopotelul se scutura, dand alarma. Practica era si mica punguta atasata la costum, pentru eventualele nevoi fiziologice ale scufundatorului.

Podul rotitor

Ca inventator, Leonardo da Vinci era pasionat si de stiintele militare, incercand mereu sa inventeze noi arme si masini de lupta, cum le numea. Un astfel de echipament era si podul rotitor, un sistem simplu, care permitea armatei sa treaca un rau, apoi sa traga podul si sa il demonteze, pentru a-l folosi ulterior.

Masina de zburat

Observand indelung pasarile, da Vinci a realizat mai multe modele de “masini de zburat”, care imitau natura pe cat posibil. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute, semanand mai curand cu un planor al zilelor noastre, doar ca aripile se puteau misca. Modelul avea si un loc pentru pilot, fiind practic o barca usoara, cu aripi. Din pacate nici unul dintre modele nu avea sa functioneze, ceea ce nu l-a impiedicat pe inventator sa continue sa caute.

Tunul cu trei tevi

Paradoxal, desi era impotriva razboaielor, Leonardo da Vinci era pasionat de tehnica militara, iar una dintre inventiile sale a fost un tun cu trei tevi, care ar fi schimbat pentru totdeauna soarta multor batalii daca ar fi fost folosit. Usor si rapid, avea sa ramana doar un proiect, privit cu scepticism de militarii vremii.

Surubul aerian

O alta masina de zburat a fost un proiect de elicopter, numit de Leonardo “surubul aerian”. Chiar daca specialistii de astazi sustin ca ideea n-ar fi putut fi vreodata pusa in practica, Leonardo a trasat minutios planul acestei inventii ciudate, care ar fi avut nevoie de patru oameni pentru a fi pusa in miscare. Nu a construit niciodata insa acest helicopter renascentist, inspirat cel mai probabil de mecanismul morilor de vant.

Orasul Ideal

Traind in orasul Milano, da Vinci visa in calitate de arhitect la proiectul unui oras ideal, unde s-ar fi simtit cu adevarat ca acasa. Avea sa lase posteritatii un numar impresionant de proiecte de arhitectura urbana, foarte detaliate, in care lua in considerare toate aspectele necesare unui oras modern, potrivit chiar zilelor noastre.

Masina cu auto-propulsie

In afara de cucerirea marilor si vazduhurilor, era nevoie de masina care sa il ajute pe om sa circule cat mai repede pe pamant. Dupa mai multe incercari, Leonardo avea sa realizeze un model al unei “masini” din lemn, auto-propulsata de un ingenios sistem de arcuri si roti dintate. Avea sa ascunda desenele, de teama ca va fi din nou acuzat ca ideile sale nu se potrivesc cu cele ale Bisericii, si nu a incercat niciodata sa construiasca revolutionara masina. Uitat intre hartiile inventatorului, planul avea sa fie redescoperit, iar in 2004 o echipa de cercetatori de la un muzeu din Florenta au construit o astfel de masina. Spre surprinderea multora, masina functiona, chiar daca era greu de controlat si se misca incet. Cu siguranta ca Leonardo nu s-ar fi mirat daca si-ar fi vazut “automobilul” in mers.

Erele geologice

In timp ce multi dintre contemporanii sai sustineau ca prezenta fosilelor de moluste pe platourile montane se datoreaza Potopului biblic, Leonardo incerca sa gaseasca o alta explicatie. Cu secole inainte de a se vorbi despre placile tectonice, el a intuit ca muntii s-au inaltat de-a lungul unor lungi perioade de timp, fiind altadata fundurile unor mari disparute. Teoria era nebuneasca si chiar eretica, dar cine si-ar fi putut imagina ca avea sa fie confirmata peste secole ?

Omul Vitruvian

Omul Vitruvian sau Homo Universalis este cu siguranta cel mai cunoscut desen realizat de Leonardo da Vinci, dupa proportiile alese de Vitruvius, un celebru arhitect roman, pe care inventatorul il admira. O imagine simbolica, care a fost de-a lungul istoriei interpretata in diverse moduri, acest om universal ramane semnificativ pentru Leonardo da Vinci.

 
Leave a comment

Posted by on 03/04/2009 in Uncategorized

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: